Sunet de vioara
Scot frunzele din pom;
Incearca sa trezeasca
Pasarile ce inca dorm.
Iar vantul le zambeste
Si soarele le-ncanta,
Iar pasarile zboara,
Spre ceruri se avanta.
Si frunzele de sange,
Ruginii, de toamna
Cad una cate una
Cu sunet de vioara.
Si pasarile zboara
Spre soarele-auriu,
Caci toamna le alunga,
Iar frigurile viu.
Totu-i alb in jur…
Cat de alb e totul!…
Si trandafirii-s albi…
Ce albi sunt trandafirii!…
Iar lumea infinita
Alba e si ea…
Doar dulcea armonie
In neagra agonie sta.
Plapanda-i melodia…
Alba e si ea;
Ca versul pur, curat
Ce recitit se vrea…
Iar lumea-ntreaga-i alba
Si ochii mi-i orbeste,
Pe chipul tuturor
Durere se citeste…
Acolo-n crâng
Voi scrie intr-o zi…
Cand voi fi calma,
Cand voi visa…
Si-atunci din ale mele randuri
Cu totii veti putea vedea
Ce dulce e comoara lumii,
Ce linistita este marea…
Ce calm este surasul lunii
Si ce fierbinte-i lacrima…
——————–
Si-acolo-n crâng,
Cu mintea calda,
Voi scrie niste versuri…
Atunci cand voi fi calma…
Sunt ninsa si-abatuta
Iar fruntea mi se-ncrunta
Crispata de la frig,
In sine-mi vreau sa strig.
——————–
Si merg prin albă nea,
Iar ochii incep sa doara,
Loviti de amintiri
Traite-odinioara…
——————–
Miros de brad ma-nmbie,
M-arunc eu in zapada
Si ochii mi-i inchid,
Chemand caldura toata.
——————-
Creez apoi o lume
Si rad de fericire,
Ma simt in Paradisul
Plin de bucurie…
——————-
Si ochii ii deshid
Si frigul iar il simt,
De jos eu ma ridic,
Pe drum iarasi ma plimb.
E atata liniste…
Atata singuratate…
Doar o cucuvea mai plange
Colo sus, peste cetate.
———————
Toate lucrurile dorm,
Tot in jur e-ntunecat;
Doar orasu-i luminat,
De-o valvataie-ntretaiat…
——————
Toate-s duse, duse-s toate
Nu e nimeni in cetate;
Toti viseaza-n somnul lor…
Nu e nimeni…toate dorm…
Dimineată…
O cafea as bea,
Un ceai cu gheata,
Cantec as asculta…
—————-
Si aprinsa-i inca lampa,
Uitata de aseara;
Caci am citit si rascitit
Scrisoarea ta de odinioara…
———————–
Privesc cum ploaia plange
Peste geam si pe afara,
Cum vantul cearta frunza
Ce de pe creanga zboara.
———————
Si gandul ma apasa
Cu greul sau cuvant,
Iar toamna nu ma lasa
Sa mi te scot din gand.
Inghetat-a-mi sufletul -
Credeam ca de la frig…
Caci vantul sufla tare,
Iar fulgi de nea cad lin…
——————-
Si trist mi-e chipul -
Credeam ca de la frig…
Caci focul nu-i facut,
Iar zorii-ncet se sting…
——————–
Si ulita e goala! -
Credeam ca de la frig…
Dar lumea-i trista toata
Caci azi tu ai murit…
Si inca simt parfumul trandafirilor
Ce ma face sa suspin;
Iar zorii calzi ai zilelor
Tacuti spre mine vin…
——————-
Si trestia isi pleaca fruntea
Uitata-n roua diminetii;
Si vantul cantul sau mi-l spune,
Dansand usor spre zarea vietii.
————————
De noi toate-mi amintesc:
Parfumul, vraja, soarele si râul,
Iar salcamii-n cerc usor zambesc,
Sarutandu-mi lin trecutul.
Â
Iar acolo unde zarea şi munţii se întâlnesc,
Unde vântul gâdilã copacii,
Iar brazii-şi pleacã braţele…
Acolo unde râu-I cristalin,
Iar izvorul fermecat,
Unde frunza danseazã
Şi greierii zâmbesc…
Ulmii se trezesc…
Acolo e locul în care eu mã voi fi nãscut,
Una şi-aceeaşi cu razã de soare,
Ĩn iarbã deasã şi-n cununã de flori…
Â
Pamantul in doua s-a deschis…
Si foc rosu-a rasarit
Cu ghearele sa prinda
Nimicul neatins.
Si-n mijlocul despartiturii
Jar se simte, jar se vede
Si scantei au fost sadite
Numai suflet de s-o pierde…
Norii ploaia isi arunca
Darã focul nu se stinge,
Si mai mare el se face
Jos, nimic nu il atinge…
Iarã vantul sufla tare
Sa-i alunge-a sa cantare,
Darã focul se intinde
Tot Pamantul il cuprinde…
Â
Pamantul in doua s-a deschis…
Si foc se vede-n zare…
Caci colo jos, in necuprins,
Focul putere are.
