Amintirea unui batran
Pe vremea cand eram copii,
Sub visinul de langa casa
Stateam si spuneam poezii
Si ca de alte nu ne pasa.
—————–
Mergeam apoi noi la scaldat
Trecand prin codrul verde
Nu ne pasa ca noaptea vine-n sat
Sau ca e apa rece.
—————-
Iar pe cerdacul casei minunate
Cantam fara-osteneala
Canturi dulci si fermecate
De dimineata pana-n seara.
————–
Iar jocul plin de veselie
Si horele din sat
Raman mereu o amintire,
O dragoste de neuitat.
imi place e faina. doar ca e un pic cam ciudat faptul ca in primele 2 strofe te pui imperfect dupa care pui prezent: …eram copi[...]nu ne pasa. da senzatia ca versurile sunt artificiale, ca si cum intai conteaza rima si doar apoi sensul cuvintelor. but that’s just me ^_^
Am zis ca o sa creeze mai mult efect decat o formulare “normala”, banala chiar…Am vrut sa fac si o transpunere din trecut in prezent, ca si cum amintirea respectiva s-ar resimti (in cazul asta, in ultimul vers) in trairea curenta. Si usor, ajung la ultima strofa, care deja vorbeste la prezent, deci trairea se naste din trecut, e resimtita si in prezent, iar apoi se opreste “in viata curenta”, e ca un drum. Nu apare ca o simpla amintire ce va fi uitata, ci ea este traita, simtita.
ce dracu e cu comentariu’ ala pe care l-am lasat? eram beat?
)