Pe vremea cand eram copii,

Sub visinul de langa casa

Stateam si spuneam poezii

Si ca de alte nu ne pasa.

—————–

Mergeam apoi noi la scaldat

Trecand prin codrul verde

Nu ne pasa ca noaptea vine-n sat

Sau ca e apa rece.

—————-

Iar pe cerdacul casei minunate

Cantam fara-osteneala

Canturi dulci si fermecate

De dimineata pana-n seara.

————–

Iar jocul plin de veselie

Si horele din sat

Raman mereu o amintire,

O dragoste de neuitat.

Seara ajunge,

Soarele fuge

Si lacrimi scurge

Din raza sa…

Codru-si arată

Creanga plecată,

Iar luna-i urcată

Pe cer, langa stea…

Seară mută

Ia si ascultă

Si nu uită

Vocea mea…

Vantul tace,

Gandul face,

Trupul zace

Sub umbra ta.

Octombrie vine…

Rece si trist…

Nu soare, nu cald,

Doar ganduri si vis.

————–

Si frunze cazute,

Ros-ruginii,

In zbor se inalta,

In chipuri tarzii.

———–

Septembrie-a murit

Si octombrie vine…

Toate adorm

Ostenite in sine…

————-

Eu si cu mine

Cu ochiul inchis,

Pandim inauntru-mi

Tacutul meu vis.

————-

Vantul ma prinde

Si frunza ma inveleste;

Iar soatele tomnatic

Palid ma priveste…

————

Si gales se-ndeparteaza

Pierzandu-se in sine,

Aratand lumii intregi

Ca usor octombrie vine.

Pe alocuri

Se mai aude cate-un glas

Ce povesteste ce-a visat…

Cu ce imagini a ramas…

Si stam si ne priveam la masa

Cand ploaia abia se taraia,

Iar printre chipurile noastre,

Tacerea dansa o spargea.

Trec norii pe deasupra noastra

Si noi muti, uitati stateam;

Iara tacerea este arsa

De fulgerele fara glas…

Si solitari, desi-mpreuna

Sedeam pustiu la masa-aceea

Si doar din cand in cand un zambet

Mai dezmortea putin tacerea.

Plin de jale e-adevarul:

Nu ne mai cunoastem chiar deloc;

Desi amintiri avem cu totii,

Acelea-n glas nu mai au loc.

Incet lumea se decompune,

Caci soarele puternic arde;

Hai s-aducem dar’ cunune,

Pe morminte ele-a cade.

——————

E atat de cald afara

Iara omul abia merge;

Vantul tace, se ascunde,

In delin copacul geme.

—————

Ca-ntr-un film oprita-i lumea,

Tremura in nefiinta;

Moarte-aduce ea, caldura,

Nouri arsi, nechibzuinta.

Dulce negru…

Priveste corbii cum tresar

In tot decorul funerar;

Cum frunza neagra

Lin adie

Peste sicriu, spre agonie;

Iar negrul florilor alearga

Cuprinzand lumea intreaga…

Si norii negri iar apar,

In tot decorul funerar.

Gandurile-mi stau pe umeri

Asteptand amurgul…

Dorintele au fugit de mult,

Parasit-a-mi trupul…

Sperantele plecate sunt

Tesute din zabrele mele

Cum primavara fuge-ncet,

Asa plecat-au ele…

Si anii tot asa s-or duce

Zburand usor spre stele,

Dar eu raman aici mereu

Cu gandurile mele.

Si dus s-a dragostea intreaga

Nici zambet nu a mai ramas;

Doar suferinti si amintiri

Si doar regrete fara glas.

———————–

Adio cantec de privighetoare

Ce-n suflet tuturor ai stat;

Iubirea doarme in uitare

Si totul e acum uitat.

———————

Si ulii urla de durere

Caci dragostea am ingropat;

Si cerul plange printre stele

Caci de amor ne-am departat.

Sunet de vioara
Scot frunzele din pom;
Incearca sa trezeasca
Pasarile ce inca dorm.
Iar vantul le zambeste
Si soarele le-ncanta,
Iar pasarile zboara,
Spre ceruri se avanta.
Si frunzele de sange,
Ruginii, de toamna
Cad una cate una
Cu sunet de vioara.
Si pasarile zboara
Spre soarele-auriu,
Caci toamna le alunga,
Iar frigurile viu.

Totu-i alb in jur…
Cat de alb e totul!…
Si trandafirii-s albi…
Ce albi sunt trandafirii!…
Iar lumea infinita
Alba e si ea…
Doar dulcea armonie
In neagra agonie sta.
Plapanda-i melodia…
Alba e si ea;
Ca versul pur, curat
Ce recitit se vrea…
Iar lumea-ntreaga-i alba
Si ochii mi-i orbeste,
Pe chipul tuturor
Durere se citeste…